Acesta a fost adăugat la lista de Recomandări principale!

Conectați-vă sau creați-vă un cont pentru a vă salva preferințele și pentru a primi recomandări personalizate.

AutentificareÎnregistrare

Autentificați-vă pentru a putea aprecia

Autentificați-vă sau înregistrați-vă pentru a putea aprecia acest conținut

AutentificareÎnregistrare

EXPERIENȚE

Cele mai frumoase locuri în care să cereți mâna persoanei iubite

Wed, October 6, 2021

Adresați-i întrebarea într-un magic cadru în deșert, sub apă, înconjurați de pești sau sus, printre nori.

Adresați-i întrebarea într-un magic cadru în deșert, sub apă, înconjurați de pești sau sus, printre nori.

1

At The Top, Burj Khalifa SKY

At The Top, Burj Khalifa Dubai

Îngenunchiați la etajul 148 al clădirii Burj Khalifa , pe SKY, oficial cea mai înaltă punte de observație de pe planetă. Ducând romantismul pe noi culmi, locația oferă vederi întinse ale orizontului orașului și ale Golful Persic. Nu veți ști dacă emoțiile care preced cererea în căsătorie sunt cele care vă provoacă nervozitate sau dacă inima vă bate mai tare din cauza înălțimii extreme. Pentru vederi și mai frumoase, vă recomandăm să vă planificați momentul special aproape de apusul soarelui.

2

Balloon Adventures

dubais-best-proposal-spots-air-balloon-desert-couples-5

Să vă plimbați într-un balon cu aer cald este una dintre cele mai romantice experiențe. Cuplurile pot aluneca peste deșerturile din Dubai într-o plimbare privată de dimineață cu balonul, în cadrul căreia veți putea să vă bucurați de priveliștile magnifice ale nisipurilor aurii, în timp ce soarele răsare din spatele impunătorilor munți Hajar. Alegeți clipa potrivită pentru a pune întrebarea și momentul dumneavoastră unic în viață ar putea avea parte chiar de șoimi zburând în jur și de animale sălbatice alergând la sol. Lăsați echipa să se ocupe de planurile dumneavoastră, astfel încât „căpitanul” să vă poată ajuta să înregistrați scurte momente și să surprindă câteva fotografii, pe care le puteți folosi pentru a anunța acest pas pe rețelele de socializare.

3

Acvariul The Lost Chambers

/GatherContent/article/d/dubais-best-proposal-spots/media/dubaus-best-proposal-spots-lost-chambers-atlantis

Dacă sunteți scafandru profesionist, plonjați în apele Acvariului The Lost Chambers din Atlantis, The Palm pentru a face cerea în căsătorie printre 65.000 de animale marine. Culorile vii ale spațiului acvatic de aici strălucesc de romantism. Scrieți-vă cererea în căsătorie cu ajutorul personalului și pregătiți-vă să vi se schimbe viața. Nu uitați să rezervați serviciile unui fotograf, pentru a surprinde reacția partenerei în timp ce plutiți printre rechini și pisici de mare.

4

Rezervația de Conservare a Deșertului din Dubai

Desert Platinum Heritage couple

Lăsați-vă inspirați de José Bastón, care a cerut-o în căsătorie pe starul de la Hollywood Eva Longoria într-un mod atât de perfect și planificați-vă propriul moment special la Rezervația de Conservare a Deșertului din Dubai. Accesul în primul parc național al Emiratelor Arabe Unite este reglementat strict pentru a proteja fauna și flora locale, ceea ce face ca vizita aici să fie cu atât mai specială. Operatorul de turism de lux Platinum Heritage oferă o serie de experiențe unice în deșert, care pot fi cu ușurință rezervate online. Sau discutați cu personalul pentru a vedea dacă se poate organiza o surpriză personalizată.

5

Dubai Miracle Garden

Dubai Miracle Garden

Deși este o destinație turistică populară în sine, Dubai Miracle Garden ar putea fi cel mai drăguț loc pentru a face cerea în căsătorie. Grădina unică are flori nesfârșite, aranjamente unice, poteci ascunse și arcade florale în formă de inimă, așa că aveți o mulțime de locuri pentru momentul magic. Tot în acest loc special se află și Grădina cu fluturi din Dubai, unde mii de specii colorate zboară liber sub cupolele personalizate. Dacă stați suficient de nemișcați, vă puteți aștepta să se așeze câțiva și pe mâinile dumneavoastră.

6

Bab Al Shams Desert Resort & Spa

dubais-best-proposal-spots-bab-al-shams-spa-couples-2

O stațiune arabă care face ca visele să devină realitate, începeți-vă șederea la Bab Al Shams Desert Resort & Spa cu un tratament spa de cinci stele pentru a vă relaxa înainte de a vă bucura de soare lângă piscină. Cereți personalului expert al complexului să amenajeze o masă privată printre dunele de nisip ale deșertului, unde puteți vedea cum soarele aruncă o lumină aurie peste peisajul uimitor, care găzduiește o multitudine de specii de animale și plante locale. După aceea, sub un cer luminat de stele, exprimați-vă dragostea cu stil.

7

Madinat Jumeirah

dubais-best-proposal-spots-madinat-abra-4

Uitați de închiriatul propriului iaht, când puteți face momentul și mai surprinzător la bordul unei bărci tradiționale abra. Această plimbare personalizată cu barca pe canalele navigabile din Madinat Jumeirah este un cadru idilic numai bune pentru a vă lăsa în genunchi, fără să fiți înconjurați de trecători curioși. Cu arhitectura în stil arab și faimosul Burj Al Arab în fundal, surprindeți senzaționale fotografii de logodnă, pe care le veți prețui toată viața. 

Madinat Jumeirah
Obiective și atracții turistice
8

Ain Dubai

Ain Dubai

Faceți cererea în căsătorie cu stil în cea mai înaltă roată panoramică din lume, Ain Dubai. Cu orizontul emblematic al Dubaiului în fundal, puteți avea parte de un moment intim, doar pentru voi înșivă, într-o cabină premium cu aer condiționat. Admirați priveliștile panoramice ale orașului din această atracție de 250 de metri înălțime, în timp ce muzica romantică aleasă de dumneavoastră se aude în surdină. Puteți chiar să decorați cabina cu flori și lumânări, pentru o ambianță și mai intimă.

Ain Dubai
Obiective și atracții turistice